Primăria Bătarci

Bine aţi venit pe site-ul Primăriei comunei Bătarci!

Aproape de pieţele europene, Regiunea Nord-Vest (Transilvania de Nord) are o poziţie geografică strategică, fiind poarta de intrare în România dinspre uniunea Europeană şi Ucraina. Comuna Bătarci este situată în partea de nord-vest a ţării de graniţa cu Ucraina, în prelungirea versanţilor vestici ai Munţilor Oaşului de pe care coboară pârâul Bătarci. Acest pârâu traversează centrul de comună, primindu-şi astfel numele.
Comuna Bătarci face parte din cele 56 de comune ale judeţului Satu Mare, şi reprezintă 1,67% din suprafaţa judeţului. Având o suprafaţă de 59,76 km se încadrează între comunele mijlocii ale judeţului. Pe direcţia nord-sud comuna are aproximativ 12 km lungime, iar pe direcţia est-vest aproximativ 10 km.

Cuvântul Primarului

În calitate de primar al comunei Bătarci, adresez un sincer bun venit tuturor celor ce aţi accesat acest site, în numele comunităţii acestei comune, administraţiei publice locale şi al meu personal.
Ne dorim ca pe această cale să venim în sprijinul cetăţenilor, oferindu-le dreptul la informaţia produsă şi gestionată de administraţia publică locală şi în acelaşi timp să fim o fereastră deschisă permanent tuturor celor ce vor să ne cunoască comuna şi pe noi.
Mulţumesc în numele locuitorilor, vizitatorilor din ţară şi străinătate, pentru că aţi avut curiozitatea şi dorinţa de a afla cât mai multe despre noi, gândindu-vă poate că veţi descoperi oportunităţi de afaceri de orice natură, să sperăm că vă vor îndemna să investiţi în comuna noastră, asigurându-vă cu responsabilitate de existenţa unei administraţii publice locale deschise şi transparente.
Cu siguranţă în urma informaţiilor primite, veţi găsi măcar un lucru care vă va capta atenţia şi dorinţa de a cunoaşte pe viu frumuseţea unică a acestor meleaguri, oamenii prietenoşi, ospitalieri şi farmecul unei comune primitoare.

Primar Toma Vasile Adrian